De unde provine și care sunt simptomele anxietății de separare la câine

Popularitatea anxietății de separare

Recent, conceptul de anxietate de separare a câștigat multă popularitate, ceea ce, din păcate, este adesea asociat cu o utilizare incorectă a acestuia. Nu toate problemele câinelui legate de absența stăpânului pot fi încadrate în această categorie de tulburare. De fapt, anxietatea de separare este o definiție foarte strictă și precisă, apărând mai rar decât este diagnosticată (din cauza confuziei cu alte tulburări), însă apare frecvent la câini și merită să știm cum să o recunoaștem.

Ce este anxietatea de separare

Anxietatea de separare este o tulburare care apare ca urmare a experiențelor câinelui. Poate apărea la animalele care nu au un ritm zilnic constant sau care au fost brusc private de ritualurile învățate, care își schimbă frecvent locul de ședere (de exemplu, au fost adoptate de mai multe ori și s-au întors la adăpost, stăpânii se mută des), dar și ca urmare a unei despărțiri bruște de stăpân, de exemplu lăsarea într-un hotel pentru animale pe durata unei călătorii. Apare indiferent de vârstă, atât la pui, câini adulți, cât și seniori. Din cauza experiențelor anterioare, câinele trăiește într-o frică constantă de a pierde contactul cu stăpânul. Pe lângă experiențele traumatice, apariția anxietății de separare este influențată de factori precum predispozițiile genetice, procesul incorect de socializare și tulburările în relația stăpân-câine.

Cauzele anxietății de separare

Când vorbim despre anxietatea de separare, merită să subliniem că aceasta poate apărea nu doar ca urmare a experiențelor negative din trecut. O legătură prea puternică cu stăpânul, mai ales în perioada de pui, poate amplifica problema în viitor. Îngrijitorul trebuie să aibă grijă să echilibreze relația om-câine. Contactul constant cu animalul, prezența continuă în aceeași cameră, contactul fizic excesiv (îmbrățișări, mângâieri, statul împreună pe canapea) pot duce la dezvoltarea unei personalități dependente și a neputinței învățate. De asemenea, pot face ca câinele să devină extrem de sensibil la absența îngrijitorului, iar chiar și o despărțire scurtă să declanșeze anxietatea de separare. Pentru a preveni acest lucru, merită să învățăm câinele să stea liniștit singur.

Simptomele anxietății de separare la câine

Principalele simptome ale anxietății de separare sunt:

• permanența continuă lângă îngrijitor,

• urmărirea îngrijitorului când acesta se mișcă prin casă,

• nevoia constantă de contact fizic (de exemplu, cererea insistentă de mângâieri),

• simptome de anxietate chiar în momentul în care stăpânul se pregătește să plece,

• vocalizări și comportamente distructive în absența stăpânului,

• urinarea sau defecarea în casă,

• auto-vătămare.

Unii câini manifestă comportamente agresive față de stăpânul care încearcă să iasă din casă sau chiar când acesta părăsește încăperea în care se află împreună. Nu toate simptomele vor apărea simultan, depinde mult și de personalitatea câinelui.

Prevenire și tratament

Tratamentul poate fi dificil și de durată. Cu siguranță, la fel ca în orice caz, este mai bine să prevenim apariția tulburării decât să ne confruntăm cu consecințele ei.

În prevenire sunt importante elemente precum:

• relația corectă între îngrijitor și câine (echilibrul între timpul petrecut împreună și separat),

• introducerea unui ritm zilnic constant (se referă la ordinea evenimentelor, de exemplu trezirea - plimbare - micul dejun - plecarea stăpânului din casă - întoarcerea - plimbare etc.)

• învățarea stării liniștite în casă.

Terapia în cazul apariției anxietății de separare

Terapia se bazează în principal pe oferirea câinelui a ceea ce a lipsit și a cauzat apariția anxietății. În tratament este foarte importantă stabilirea ritualurilor. De asemenea, trebuie să avem grijă de relația corectă dintre stăpân și câine. Aceasta include, printre altele, renunțarea la pedepse, atât fizice, cât și verbale, dar și întărirea legăturii prin antrenament și joacă comune, laude pentru comportamentele dorite și învățarea independenței. Aceasta din urmă constă în exersarea comenzii „la locul tău”, arătând câinelui că poate să se odihnească în absența stăpânului. La început, trebuie să ieșim pentru perioade foarte scurte. De asemenea, merită să desensibilizăm câinele la fiecare etapă a plecării din casă pe rând. Dacă animalul reacționează nervos chiar în momentul în care te ridici de pe canapea, repetă această acțiune de mai multe ori pe zi (adică ridică-te și apoi așază-te după un moment, fără să reacționezi la comportamentul câinelui). Când acest lucru nu mai provoacă stres, treci la următoarea acțiune, de exemplu fă câțiva pași spre ușă, apoi întoarce-te și așază-te. Parcurge apoi toate etapele plecării (ridicarea, ieșirea, încălțarea, punerea hainei, luarea cheilor, atingerea clanței etc.). Acordă fiecărei etape timpul necesar pentru ca câinele să nu mai simtă stres. Poate fi utilă și introducerea unei cuști kennel.

Anxietatea de separare este o tulburare complexă, a cărei depășire necesită multă răbdare și determinare. Problema apare încă de la diagnosticare, deoarece o persoană fără cunoștințele și experiența necesare poate confunda cu ușurință această tulburare cu alta și poate conduce terapia inadecvat. De aceea, este întotdeauna recomandat să consulți un comportamentalist specializat în lucrul cu câinii. Acesta va ajuta la identificarea cauzei apariției anxietății, va planifica corect pașii terapiei și va sprijini în implementarea lor. De asemenea, va putea evalua dacă merită să se susțină terapia cu medicamente sau feromoni. Sfaturile din acest articol sunt îndrumări generale care pot să nu aducă rezultatele dorite dacă câinele are probleme mai complexe. Dacă ai orice dubii, încearcă întotdeauna să apelezi la ajutorul unui specialist. Acesta va fi o resursă neprețuită nu doar în alegerea terapiei potrivite, ci și în aplicarea ei.

Tags: